Uitându-mă pe UTV, văd un clip al celor de la Akcent, ups! Astă-vară, că de azi e toamnă, am avut surpriza de a face plajă chiar lângă plaja închiriată de TVR pentru emisiunea estivală prezentată de Măruţă! Hotelul unde am locuit avea o plajă închiriată şi era chiar acolo, lângă Măruţă.

Şi, uite aşa, se face că într-una dintre dimineţi ne-a fost dat să auzim, o Doamne, minunatele voci ale celor de la Akcent. Nu ştiam dacă e vis sau realitate! Să fie chiar ei? Câţiva fraieri curioşi şi vreo câteva pipiţe proaste şi dornice de a se vedea la TVR, încercuiseră „sala tronului lui Măruţă” şi priveau, salivând, la idolii lor, Akcent. Dacă afonii ar avea un regat, ei ar fi regi! Dacă surzii ar putea să-i audă, ar vrea să rămână surzi! E ceva în vocilele lor care te îndeamnă la genocid. Atroce. Dar, tot respectul, domnilor, băieţii cântă live.  
Şi fac nişte probe la început şi le iese râu de tot, dar cică de vină sunt sculele TVR-ului. Nu ştiu ce au difuzat pe post, dar ce s-a auzit pe plajă a întors meduzele la mama lor! De ce nu se opresc când trebuie, oare nu există o limită a prostiei?

Domnilor, vă spun, slavă celor din studioul de înregistrări unde Akcent se vaită, mă rog, cântă. Slavă unor compozitori geniali care compun pentru aceste imitaţii de cântăreţi. Slavă consilierilor lor de imagine şi celor care îi promovează. Akcent este un produs comercial, într-unambalaj plăcut vederii.

Plini de ei, ca o gogoaşă plină cu gem, nu s-au oprit aici. Am ajuns să-i văd behăind şi la Callatis 2007. Acelaşi chin continuu. De ce,măi băieţi? Pentru că se vinde. Ce ştim noi fraierii care cumpărăm despre câte  zeci de persoane stau în spatele unor marionete ca aceştia, pentru ca ei să pară ceea ce vedem la finalul actului de creaţie al părinţilor lor din showbiz.

De obicei, duminica omul iese la padure, la munte, la gratar, la o terasa, dar noi, parca manati de o forta nebanuita, ne-am dus la mall. Plaza. De fapt, am fost pentru ca ne intalneam cu niste prieteni foarte dragi. Ne-am gasit in fata la MANGO. Am intrat si am apreciat. Lucruri vechi, pe care le-am vazut in primavara la Praga, la preturi mai mici! Apoi, am intrat la PROMOD, si am vazut hainute si posete din noua colectie la preturile de la anu’, va spun cu mana pe inima, ca in vara mi-am cumparat si eu cateva chestii de la Milano, chiar din magazinul PROMOD. Nu stiu care-i treaba cu preturile astea, dar acum ii inteleg pe cei care isi fac cumparaturile de la Milano, Roma, Viena, Budapesta si din alte orase europene, din magazinele outlet.

Am baut un suc, am schimbat o impresie, doua.  Hai la film. Filmul bun, bine cotat, cu Johnny Depp si Orlando Bloom. Intram in sala, miasme ne “imbie” sa ne asezam pe locurile noastre. Spectacolul dureaza aproape 2 ore. Ne uitam la publicitate si uitam ca nu merge aerul conditionat! Cativa romani mai curajosi striga: “Dati, bai drumul la aerul conditionat, ca ne coclim aici ca prostii!” Nici un raspuns. Noroc ca eu aveam un evantai pe care il cumparasem din Italia, ca acolo, doamnelor, se poarta, e trendy sa ai evantai. Cu paiete, cu cristale, cu margele, cu bobite, cu scoici, al meu e cu dantele. Ha.

Cam la ora dupa inceperea filmului, s-au gandit domnii sad ea drumul la aerul conditionat. Cand deja eram ofiliti si umezi din cauza caldurii emanate de cateva zeci de spactatori. Dar filmul era mai frumos, actorii mai veseli, muzica mai buna, pentru ca mergea aerul conditionat!

S-a terminat, dar urmeaza. Ca acum era partea a 2-a si in 2007, cea de-a 3-a. Merita niste nominalizari filmul asta.

Cand iesim din sala, ne loveste un aer umed si caldutz. Cine ne-o fi pus sa mergem duminica, la mall, la 4 dupa-amiaza? Dar ne-am linistit cu un cafefrappe, jos, la Nescafe! Bun, cu lichior de menta. Asa a fost de bun, ca azinoapte, am stat si am urmarit LOST pe AXN, pana la 2 am si apoi putin din premiile Emmy.

Sambata seara in Bucuresti. Ma obisnuisem sa merg la o nunta, un botez, se mai insoara omul, isi mai boteaza copilul… Acum, gata, sunt libera!

Hai sa mergem intr-un club, un pub, sau chiar un plub! De data asta vreau ceva nou, sa ma uimeasca, si nu ma opresc pana nu il gasesc. Ce fac! Las Audi-ul in parcare si iau autobuzul. Ha, ca mi se pare cool! Coboram in centru si mergem pe jos, pe la Unirii. Imi amintesc ca am citit intr-o revista despre un pub, nou si inedit. E chiar in drum. Trecem de Biserica Sf. Gheroghe, si facem stanga spre Spitalul Coltea.

Bleah. Pute, domne! Am ametit, e pestilential. Am halucinatii, cred ca am ajuns in iad! Nu, in iad miroase a ars, aici sunt niste vapori vineti-verzui ca o voma! Ma opresc si ma sprijin de un zid. Prin ceata imbacsita de duhoarea fecalelor de pe marginea drumului vad locatia. E pe Mavrogheni. E ora 22.00. Pe lenga sila, ma trece si o frica, mica. Un grup de rromi se certa in mijlocul strazii. Doi copilasi, de vreo 2-3 ani, se joaca prin praful statut din drumul nostru. Un caine ametit si aproape mort de foame ne ocoleste timid.

Am uitat, eram cumva in centrul Bucurestiului? Da, cetateni, nu recunoasteti peisajul!? Bun, ma rog. Vedem firma, pe latura unui imobil de la inceputul secolului trecut. E noua si noncorformista. Aveam sa constatam ca numele nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla inauntru! Citim: TAIE CRAPU’ si intram. Nu prea e lume, dar e supercurat. E pe doua nivele. Mobilier din lemn patinat, proaspat zugravit, personal superdragut.

De ce am venit aici? Pentru o bere nefiltrata si pentru una japoneza. Si ne place, ca baietii au avut niste idei trasnet. Adica, poti sa stai la masa si sa joci un monopoly, o tabla, un sah, chiar si dame. Sunt rafturi ticsite cu carti, iar daca iti pofteste sufletul poti citi cu o cafea in fata, fara ca cineva sa te deranjeze.

Poti sa crezi ca acest loc se afla acolo?