A, stai. Ca au aparut fraierii de la Flamingo Boys. Da. Altfel era discriminare. Se tragea concluzia ca se folosesc numai de proaste pentru rating, insa se folosesc si de prosti. Trei muschi cu priviri bovine condusi de Cornel cel Puriu se mangaie si falfaie prin fata camerelor de filmat, in extazul gospodinelor din platou.

Si urla Negru toata emisiunea. Si persista. Desi nu a avut succes nici cu celelalte emisiuni. E una cu mesa argintie de scoate niste perle din gura… Si Negru o si pipaie, cica o conduce. Stai ca mai vine una. Bai, dar ce fac eu, rating?

Şi, uite aşa, se face că într-una dintre dimineţi ne-a fost dat să auzim, o Doamne, minunatele voci ale celor de la Akcent. Nu ştiam dacă e vis sau realitate! Să fie chiar ei? Câţiva fraieri curioşi şi vreo câteva pipiţe proaste şi dornice de a se vedea la TVR, încercuiseră „sala tronului lui Măruţă” şi priveau, salivând, la idolii lor, Akcent. Dacă afonii ar avea un regat, ei ar fi regi! Dacă surzii ar putea să-i audă, ar vrea să rămână surzi! E ceva în vocilele lor care te îndeamnă la genocid. Atroce. Dar, tot respectul, domnilor, băieţii cântă live.  
Şi fac nişte probe la început şi le iese râu de tot, dar cică de vină sunt sculele TVR-ului. Nu ştiu ce au difuzat pe post, dar ce s-a auzit pe plajă a întors meduzele la mama lor! De ce nu se opresc când trebuie, oare nu există o limită a prostiei?

Domnilor, vă spun, slavă celor din studioul de înregistrări unde Akcent se vaită, mă rog, cântă. Slavă unor compozitori geniali care compun pentru aceste imitaţii de cântăreţi. Slavă consilierilor lor de imagine şi celor care îi promovează. Akcent este un produs comercial, într-unambalaj plăcut vederii.

Plini de ei, ca o gogoaşă plină cu gem, nu s-au oprit aici. Am ajuns să-i văd behăind şi la Callatis 2007. Acelaşi chin continuu. De ce,măi băieţi? Pentru că se vinde. Ce ştim noi fraierii care cumpărăm despre câte  zeci de persoane stau în spatele unor marionete ca aceştia, pentru ca ei să pară ceea ce vedem la finalul actului de creaţie al părinţilor lor din showbiz.

De obicei, duminica omul iese la padure, la munte, la gratar, la o terasa, dar noi, parca manati de o forta nebanuita, ne-am dus la mall. Plaza. De fapt, am fost pentru ca ne intalneam cu niste prieteni foarte dragi. Ne-am gasit in fata la MANGO. Am intrat si am apreciat. Lucruri vechi, pe care le-am vazut in primavara la Praga, la preturi mai mici! Apoi, am intrat la PROMOD, si am vazut hainute si posete din noua colectie la preturile de la anu’, va spun cu mana pe inima, ca in vara mi-am cumparat si eu cateva chestii de la Milano, chiar din magazinul PROMOD. Nu stiu care-i treaba cu preturile astea, dar acum ii inteleg pe cei care isi fac cumparaturile de la Milano, Roma, Viena, Budapesta si din alte orase europene, din magazinele outlet.

Am baut un suc, am schimbat o impresie, doua.  Hai la film. Filmul bun, bine cotat, cu Johnny Depp si Orlando Bloom. Intram in sala, miasme ne “imbie” sa ne asezam pe locurile noastre. Spectacolul dureaza aproape 2 ore. Ne uitam la publicitate si uitam ca nu merge aerul conditionat! Cativa romani mai curajosi striga: “Dati, bai drumul la aerul conditionat, ca ne coclim aici ca prostii!” Nici un raspuns. Noroc ca eu aveam un evantai pe care il cumparasem din Italia, ca acolo, doamnelor, se poarta, e trendy sa ai evantai. Cu paiete, cu cristale, cu margele, cu bobite, cu scoici, al meu e cu dantele. Ha.

Cam la ora dupa inceperea filmului, s-au gandit domnii sad ea drumul la aerul conditionat. Cand deja eram ofiliti si umezi din cauza caldurii emanate de cateva zeci de spactatori. Dar filmul era mai frumos, actorii mai veseli, muzica mai buna, pentru ca mergea aerul conditionat!

S-a terminat, dar urmeaza. Ca acum era partea a 2-a si in 2007, cea de-a 3-a. Merita niste nominalizari filmul asta.

Cand iesim din sala, ne loveste un aer umed si caldutz. Cine ne-o fi pus sa mergem duminica, la mall, la 4 dupa-amiaza? Dar ne-am linistit cu un cafefrappe, jos, la Nescafe! Bun, cu lichior de menta. Asa a fost de bun, ca azinoapte, am stat si am urmarit LOST pe AXN, pana la 2 am si apoi putin din premiile Emmy.

Hai sa mergem intr-un club, un pub, sau chiar un plub! De data asta vreau ceva nou, sa ma uimeasca, si nu ma opresc pana nu il gasesc. Ce fac! Las Audi-ul in parcare si iau autobuzul. Ha, ca mi se pare cool! Coboram in centru si mergem pe jos, pe la Unirii. Imi amintesc ca am citit intr-o revista despre un pub, nou si inedit. E chiar in drum. Trecem de Biserica Sf. Gheroghe, si facem stanga spre Spitalul Coltea.

Bleah. Pute, domne! Am ametit, e pestilential. Am halucinatii, cred ca am ajuns in iad! Nu, in iad miroase a ars, aici sunt niste vapori vineti-verzui ca o voma! Ma opresc si ma sprijin de un zid. Prin ceata imbacsita de duhoarea fecalelor de pe marginea drumului vad locatia. E pe Mavrogheni. E ora 22.00. Pe lenga sila, ma trece si o frica, mica. Un grup de rromi se certa in mijlocul strazii. Doi copilasi, de vreo 2-3 ani, se joaca prin praful statut din drumul nostru. Un caine ametit si aproape mort de foame ne ocoleste timid.

Am uitat, eram cumva in centrul Bucurestiului? Da, cetateni, nu recunoasteti peisajul!? Bun, ma rog. Vedem firma, pe latura unui imobil de la inceputul secolului trecut. E noua si noncorformista. Aveam sa constatam ca numele nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla inauntru! Citim: TAIE CRAPU’ si intram. Nu prea e lume, dar e supercurat. E pe doua nivele. Mobilier din lemn patinat, proaspat zugravit, personal superdragut.

De ce am venit aici? Pentru o bere nefiltrata si pentru una japoneza. Si ne place, ca baietii au avut niste idei trasnet. Adica, poti sa stai la masa si sa joci un monopoly, o tabla, un sah, chiar si dame. Sunt rafturi ticsite cu carti, iar daca iti pofteste sufletul poti citi cu o cafea in fata, fara ca cineva sa te deranjeze.

Poti sa crezi ca acest loc se afla acolo?

Credeti ca exista pe lumea aceasta ceva mai odios vederii!? Ma refeream, mai ales, la aranjamentele care se folosesc la nunti.

Eu, nu.

In aceeasi emisiune plina de emotii urbane si rurale, vorbim de o emisiune unde se pun in discutie 2 nunti, unde miresele se fardeaza strident si burlesc in fata camerelor de filmat, m-a umplut de respect povestirea uneia dintre mirese: “ Pai, rochia si diadema sunt aduse din America si au costat 1.200 $.” (who cares?)

Imi pare un circ bizar toata chestia asta cu nunta. Vine o “nashe” care rupe turta in capul miresei, care se afla in fata blocului si sta ca o vedeta sa o vada vecinele, ca, de, veni mirele sa o ia de acasa, de la ma-sa! Dar, stiti, mireasa e mandra, ca mirele venit de peste ocean, omul e american de la mama lui, vede si el cum e la noi traditia. Ca la ei nu s-a pastrat nimic din traditii (nu ca ar fi avut ce). Mai apare si cate un tataie mandru de tuica facuta in curtea blocului, nu cum are ei viski.

La noi e bine, e frumos. Si mai vine si momentul darului, atunci cand toata lumea se simte jenata sa dea plicul. Dar cat se da si cat e tacamul…

Foloseşte opţiunea de comment pentru a trimite pontul tău. Iar micul tău articol va apărea pe site.